SkySails este un concept fermecător ce readuce în atenție multimilenara tehnologie a velelor. Unui ochi neavizat ar putea să i se pară o simplă joacă de-a zmeele, dar parapanta pe care o vedeți este capabilă să reducă cu pînă la 30% consumul de combustibil al unui cargobot transatlantic. Și nu doar pe hîrtie.
Prima astfel de navă înzestrată cu o „velă cerească” a fost cargoul Beluga. Pe data de 22 ianuarie acesta a plecat din Venezuela într-o croazieră-test menită să verifice operabilitatea utilizări unui astfel de zmeu pentru optimizarea consumului de combustibil. Pe data de 13 martie, nava a ajuns în portul norvegian Mo-I-Rana, după ce a străbătut un traseu de 11 952 de mile marine. Conform rezultatelor comunicate public, chiar și în condiții de vînt moderat, vela cu o suprafață de 160 metri pătrați a suplinit 20% din puterea de marș a propulsoarelor convenționale, cu combustibili fosili. Și aceasta este doar faza-pilot. Versiunile comerciale vor înlocui prezentul model de zmeu cu un monstru zburător de două ori mai mare, care se speră (și se calculează) că va furniza de două ori mai multă energie. Tradus în costuri, sistemul va realiza o economie de 2000 de dolari SUA pe zi.
Compania producătoare, cu sediul în Hamburg, speră să vîndă sistemul și posesorilor de iahturi sau nave de agrement, interesați nu atît de economia de combustibil, cît de creșterea impresionantă a razei de acțiune. Sistemul este în întregime automatizat și poate fi montat pe orice iaht pre-existent. Un braț telescopic va ridica în vînt zmeul, care se va desfășura singur și va intra în funcțiune, trăgînd nava după el. Ingenioasa găselniță este concepută să funcționeze într-un interval larg de viteze ale vîntului, de la forța 3 la forța 8 pe scara Beaufort. La vînturi sub forța 3, sistemul poate fi recuperat, dar lansarea nu este permisă. La vînturi mari, de pînă la gradul 10, sistemul poate fi recuperat și retractat fără probleme. Soluții constructive propuse sunt în întregime pliabile și se ascund sub punte, la intrarea în port, pentru a economisi spațiul. Procedeul automatizat de strîngere a velei durează 10-20 de minute. O ultimă precizare, dacă doriți să achizionați jucăria pentru iahtul de acasă, vela funcționează nu doar „sub vînt”, ci și împotriva vîntului, pînă la unghiuri de 50 de grade, fără a contribui la sporirea tangajului sau a ruliului.
Toate pînzele sus și un video de la SkySails…
[youtube a8qeKslrqeY nolink]