Și cu asta, basta. S-a inventat o apă de gură care împiedică apariția cariilor. Dentiștii vor trebui să se reprofileze în curând.
‘Smart bomb’ mouthwash could be the end of all cavities, forever.
Și cu asta, basta. S-a inventat o apă de gură care împiedică apariția cariilor. Dentiștii vor trebui să se reprofileze în curând.
‘Smart bomb’ mouthwash could be the end of all cavities, forever.
Se zice că pe data de 13 decembrie vom afla dacă putem renunța la semnul întrebării din titlul de mai sus. Și sunt șanse destul de mari să putem.
Știu. Avem deja o lege care interzice utilizarea telefonului la volan, dar – în mod surprinzător – nu o respectă mai nimeni. De aceea mă bucur când văd că s-ar putea să existe o rezolvare tehnică a acestei probleme…
How researchers can shut down your phone while you’re driving.
În jurul unei stele de mărimea Soarelui nostru a fost descoperită o planetă ceva mai mare decât Pământul, dar comparabilă ca dimensiuni, aflată în zona locuibilă a respectivului sistem. E doar la 600 de ani lumină distanță de noi. Să ne fi găsit vecinii?
Sun-like star hosts Kepler’s first confirmed habitable zone planet.
Am găsit o discuție interesantă în Scientific American, dublată de un studiu serios, citat acolo, și de câteva comentarii încă și mai provocatoare decât întrebarea. Cine spunea că specia umană nu evoluează decât la nivel tehnologic?
Până la sfârșitul anului viitor ar putea începe testele clinice pe oameni cu un nou tip de terapie menit să prevină îmbolnăvirea cu SIDA. Stați cu ochii pe David Baltimore, virusolog specializat în HIV la CalTech (California Institute of Technology) în Pasadena.
Nature via Gene therapy vaccine completely protects mice from HIV.
Ars Technica prezintă inițiativa unor profesori de liceu americani care au pus laolaltă un site dedicat studierii fizicii într-un mod diferit de rigiditatea școlii de ieri, mai aproape de generația Wikipedia. Jos pălăria!
„Help me, Obi-Wan Kenobi. You’re my only hope.” Acum pe o masă undeva pe-aproape…
via Displair allows for images to be displayed and manipulated on a fogscreen.
Vin din mare și se întorc tot acolo. Nu glumesc, priviți pe TreeHugger:
Octopus Crawls Out of Water and Begins Walking on Land Video.
Niște oameni de știință au creat lumină din… vid! Doamne-Dumnezule!